Petre Grigoraș așteaptă vizita CFR-ului, iar antrenorul își avertizează fotbaliștii: „Urmează trei meciuri cât un campionat! CFR a câștigat cam ce a vrut în ultimii ani, victoria ar fi o mare perfomanță”
„Abordăm meciul cu CFR evident de pe poziția echipei, adică de pe locul 16, și din postura de echipă cu cuțitul la os. Ne așteaptă o săptămână cu trei jocuri extrem de dificile și, ca întotdeauna, primul este cel mai greu. Este adevărat, după aceea vor urma două finale. Va fi o săptămână cât un campionat pentru Pandurii. Referitor la meciul cu CFR, chiar nu aș putea spune că unica variantă ar fi victoria, pentru că și în eventualitatea unui egal, nu ne-ar scoate din lupta pentru evitarea retrogradării. Dacă, totuși, am reuși să batem CFR-ul, ar fi o mare performanță, deoarece am învinge echipa care a câștigat campionatul și cam tot ce a vrut în ultimii ani. Nu aș dori să fie nimeni în situația mea de acum, să mă gândesc la tot felul de variante. Așa că nu-mi mai rămâne decât să sper la un ajutor suplimentar din partea publicului, din partea conducerii și din partea tuturor din jurul echipei pentru a ieși din această situație„, a spus Grigoraș.
Pandurii Târgu Jiu – CFR Cluj este programată duminică, de la ora 17.00, pe stadionul „Municipal” din Turnu Severin, în cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER